miercuri, 8 martie 2017

Draga mama

Icoana vie şi curată,
vino să te ţin la piep,
să îţi spun cât mi-eşti de draga,
să îţi spun: Îţi multumesc.


Timpul peste noi se-aşterne,
chipul nostru -mbătrâneşte,
dar al tău , mămica dragă,
pare doar că-ntinereşte.


Frumosă ca-ntotdeauna,
părul negre, peste umeri,
mama mea doar una este,
este cea mai rară stea.


vineri, 24 februarie 2017

Numai noi



De ce sunt proşti bărbaţii?




De ce sunt proşti bărbaţii?
Dar hai să nu fim răutacioase.
De ce sunt prosti toţi bărbaţii?
14 Februarie.
Valentine`s Day-o sărbatoare împrumutată de la Americani pentru a celebra ziua dragostei şi a cuplurilor. Pare o nimica toată pentru troglodiţii cu care împartim patul. Dar pentru noi,femeile,este o zi în care uităm toate lucrurile urate şi negre din relaţie şi ne devotăm complet lor,barbatiilor.Ei bine,te astepţi să îţi aducă  măcar o floare (nu ne aşteptăm să vină cu un întreg buchet),o cutie de bomboane (pe care oricum nu o mâncăm pentru că suntem la dieta,să fim frumoase şi slabe,tot pentru ei ),o felicitare, în cel mai frumos caz, aşa să te faca să crezi că nu a uitat.
Dar ei,nu.Nu sunt în stare să te facă să te simţi femeie, nici măcar în momentele alea. Insistă să creadă că nu este nevoie de atât de multă atenţie şi afectiue. Ei sunt niste masculi Alfa, nu îşi arată slabiciunile.Trebuie să ştii că te iubeşte,nu e nevoie să o mai arate.
Prostii!!Sunteti niste fraieri.

15 Februarie
V-aţi certat,tu erai nervoasă, el făcea pe inabordabilul. Nu va vorbiţi.Erai hotărâtă să nu îl ierţi orice ar fi.

24 Februarie
Dar este ziua de Dragobele,iar tu ca o tolomaca ai trecut cu vederea peste faptul că nu aţi sărbătorit în 14 februarie şi te astepţi ca astazi să iţi aducă ceva. Le tot găsim scuze penibile ,ne spunem cu jumătate de gură: Normal că nu am facut nimic de Valentine`s Day,asta nici măcar nu este sărbătoarea noastra. Şi cu toate că suntem conştiente de aceste lucruri tot asteptam un gest de la ei.
25 Februarie

Are rost sa mai continui?

Dor de tine









1.Privesc în urmă cu durere,     
mă gândesc la ale mele,
suferinţe din trecut,
ce împreuna le-am avut.

2.Îţi aud glasul în minte
ce-mi rosteşte-nvăţăminte
şi imi vorbeste despre toate
mă învaţă bunătate.

3.Te cunosc de când mă ştiu
nici nu puteam a vorbi
ani de zile ai fost cu mine
şi la rau şi la mai bine.

4.Ai avut probleme multe
ai fost mereu unic părinte
ai ţinut şi loc de tata
dar ai excelat ca mama.

5.Mi-ai vorbit de suferinta
de necaz şi de-umilinta
m-ai făcut să fiu matură
şi să devin o mamă bună.

6.Voi spune lumii despre tine
ce om bun ai fost cu mine
copii mei vor şti de veste
le voi spune o poveste.

7.În care personaj eşti tu
scumpă şi frumoasă cum
erai în vremurile-apuse
vara  pe  plaja la Ruse.

8.îmi lipseşti deja prea mult
Încă nu cred, te-am pierdut
Îmi pare rau că nu ai mai stat
să mă vezi mergând la sfat.

9.În rochie albă ,fericită
de sus priveşti uimită
te vad zâmbind,eşti bucuroasă
că m-ai putut vedea mireasă.



















Te-am pierdut




Sunt tristă.....te-am pierdut.
 Nu stiu cum ai putut să dispari dintr-o data.Parcă mai ieri erai lângă mine,căldura ta îmi mângâia sufletul,îmi alunga gândurile rele. Eram doar noi şi nimeni altcineva. Ai fost mereu acolo lângă mine până acum cateva clipe. Ce s-a întamplat? Cum ai putut dispărea fără urmă? Am început să te caut. Am întrebat oamenii pe strada de tine dar nu mulţi te cunosc. Te-am căutat prin cărţi, poate cineva te-a zărit şi îmi poate spune unde eşti, unde te ascuzi. Dar oare te-ai ascuns sau cineva te-a luat de lânga mine? Cineva care are mai multă nevoie de tine decât am eu? Nu vreau să cred că acum eşti alinearea altei fiinţe, ca esti diamantul ce umple golul altui suflet , dezmierdarea altei inimi...nu, nu vreau să cred asta. Am decis să te caut. Am deschis televizorul şi am butonat orbeşte în speranţa că îţi voi auzi măcar numele. Pe nici un post de televiziune nu ai apărut, nimeni nu a avut curajul să te înfăţişeze în toată splendoarea ta, nici măcar în colţul din dreapta al ecranului unde apar ştirile pe un fond foarte mic nu erai. Nu putea să mă pun în pat fără ca măcar să ştiu ce s-a întamplat cu tine.
Îmi făcea deja griji. Poate te-ai rătăcit, nu mai găseşti drumul spre casa. Îmi pare rău acum că nu ţi-am spus exact adresa la care maă găseşti. Poate nici măcar nu mă cauţi acasa, poate te-ai dus la birou...Am început să îţi caut numarul, offff fraiera de mine, nu îl ştia pe de rost. Am deschis laptopul şi am început să te caut. Nu te-am găsit la nici o litera şi pe nici un site. Nu a fost colţ al casei în care să nu te caut, strada din oras pe care să nu o strabat, cărţi, parcuri şi livezi. Până şi în pădurea te-am căutat. Ştiam cât de mult îţi place toamna şi am sperat să te găsesc acolo, stând sub un copac, cu privirea aţintită pe cer, zâmbind către mine. Te-am căutat lângă lac, m-am simţit bine ultima oara la pescuit cu tine. Stau şi mă gândesc dacă ai plecat din cauza mea, oare este ceva ce am zis sau am facut...dar plecatul nu este totuşi o soluţia. Ar fi trebuit să stai şi să îmi araţi că am greşit. Sau poate ăsta este felul tău de a mă pedepsi?
Nu voi inceta vreodata să te caut
Te voi cauta şi te voi găsii FERICIRE!!



Trebuie sa plec.....




 



-Trebuie să plec, a răspuns tristă.
-Nu poţi pleca aşa ,te rog.
-Nu am încotro.
-Ba da,vorbeşte-mi.
-Nu pot...îmi pare rău.
-Unde te duci?
-Nu ştiu, departe.
-Îmi laşi măcar un număr de telefon.
-Pentru ce?
-Să îţi aud vocea.
-Credeam că nu îţi place vocea mea.
-Aşa e, nu îmi place, o ador.
-....
-Cum te pot găsi?
-Nu poţi, nu vreau să fiu găsită.
-Nu poţi sta singură.
-Nu voi fi singură. Cineva va avea grija de mine.
-Cine?
-Nu pot spune. Deja îl iubesc. Trebuie sa plec
-Cum te-ai putut îndragostii de altul?
-Cine a zis că m-am îndragostit? Am zis doar că îl iubesc.
-Adică?
-Într-o zi vei întelege.
-Te voi mai vedea?
-Nu stiu. Poate.
-Măcar spune-mi. E vina mea?
-Nu, niciodata nu ar putea fi vina ta.
-Măcar....măcar te-am făcut fericită?
-Da, foarte.
-Te iubesc.
-Ştiu.
-Şi, de ce nu putem fi împreuna?
-Trebuie să plec.
-Spune-mi.
-E complicat.
-Nu, nu e. E simplu.Te iubesc.
-E greu
-Şi ce anume e uşor în viaţa asta? Nimic.
- Nu pricep.
-Aparţinem unor lumi diferite.
-Lumea mea e unde eşti tu.
-Nu toata lumea crede asta.
-Care lume? Părinţii mei? Ce ştiu ei?
-Asculta-i.Vor doar binele copilului lor
-Ce stii tu de cum e să fii părinte?
-Nu stiu, dar voi şti
-Adică?
-Trebuie să plec.
-Mă iubeşti?
-Până la stele şi înapoi.
-Trebuie sa plec.

Şi-a coborât privirea şi cu ochii înlăcrimaţi a plecat fără să privească înapoi. Ii auzea vocea,încă o striga.

-Întoarce-te!!! Nu mă lăsa singur....

Vocea ii ce auzea din ce in ce mai încet,deja era departe. A vrut de nenumarate ori să îi scrie, să îl sune. Dar oare mai are acelaşi număr? Nu,trebuie să fie puternică. A rezistat eroic tentanţiei de al căuta. Cateva luni mai tarziu a primit un mesaj de la el.

-Ce faci? Eşti fericită? Semnat:eu:*

-Foarte!
-Mă bucur. Eu nu.
-Incearcă. E un  sentiment minunat.

Acum avea numărul lui. Era mai aproape de suflet ei.

Au trecut 5 ani, ea s-a maturizat. Chiar era fericita. Nu era singura. Avea pe cineva în viaţa ei-

-La mulţi ani!!!!!Te iubesc enorm. Mulţumesc că esţi în viaţa mea.
-Multumesc! Şi eu te iubesc până la stele şi-napoi. Acum, te rog, îmi pot primii cadoul. E tot ce îmi doresc. Nu o să mai cer niciodata nimic. Mi-ai promis că anul acesta îl voi primii. Te rog, te rog....
-Desigur,i-a raspuns cu jumatate de gură. Inima a început să îi bate dar şi-a făcut curaj să rostească cuvintele.
-Îmbracă-te şi asteaptă-ma în maşină.
E timpul să îl cunosti pe tati.







Omul din parc

Trist,stingherit şi singur.Acestea sunt cele trei cuvinte care m-ar descrie.Toată existenţa mea aşa am fost cunoscut,drept cel mai stingher om. Nu am prieteni, sunt timid şi foarte greu adaptabil. Cred că din acest motiv am eşuat pe toate planurile. Iubitele m-au părăsit că nu eram destul de spontan, şefii m-au concediat pentru că nu mă implicam suficient iar familia nu vorbeşte cu mine , pe motiv că nu avem ce să ne spunem. Am încercat să mă schimb. Chiar am vrut o schimbare.Poate nu am încercat destul de tare. Niciodată nu am avut suficient curaj să îmi inving temerile. Am fost crescut într-o familie saracă,din parinti ţărani fără prea multe pretenţi. Mama ma învata să fiu curat şi să mă comport elegant,mai ales în preajma femeilor iar tata ma învatat ce înseamnă responsabilitatea ca viitor stâlp al familiei. Niciodata nu am fost împins de la spate pentru a realiza ceva important. Am fost învăţat să mă mulţumesc cu puţinul şi niciodata nu am ţintit mai sus.
Parcul.Este singurul loc în care mă simt cel mai bine. Este locul în care pot să meditez, să scriu şi să văd fericirea în oameni . Îmi plac oameni. Oamenii de toate vârstele, generaţii diferite stând la aceeşi masa.Vreau asta....vreau o familie.



Când statea şi mă gândeam la viitor meu, de  mine se apropie un tânăr.Frumuşel, purta o pereche modernă de ochelari de soare,parcă puţini cam mari pentru fata lui slaba,un pic cam anorexic dar foarte bine îmbracat.
-Este liber?
Fără însă să imi ridic prea mult privirea din cartea ce tocmai am deschis-o,ii răspund că da şi îi fac loc pe bancă.
            -Mulţumesc!
            -Cu plăcere.
            -Minunata zi,nu-i aşa?
Nu aveam chef de conversaţii, voiam doar să fiu lăsat în pace, să pot lectura în linişte.
            -Mda.
            -Îmi era dor de o aşa minuntă zi. M-am săturat de ploi, de ninsori. Să te infofolesti cu toate hainele din şifornier. Ba e cald,ba e rece. Nici nu mai ştii.Dar,  primăvara e superbă. Auzi păsările ciripind, albastrul cerului,verdele intens al parcului.Totul revine la viaţă.Oamenii au din nou energie. Oraşul este mai curat. Copii aleargă bucuroşi.Mă simt minunat.Aş vrea să alerg, păcat că nu sunt copil.Copii nu ai nici o grijă, nici un stres. E aşa superbă viata când esti copil. Şi ca adult e frumoasă doar că suntem noi prea ocupaţi să ne mai bucuram.Uităm să apreciem lucrurile mărunte. Micile frumuseţi ale vieţii. Nu ştiu, florea din faţa blocului, pomii vecinilor cu fructe dulci la care tânjeşti.Ar trebui să ne bucuram în fiecare zi.
            -Dvs aveţi copii?
            -Dumnezeu nu mi-a ingaduit asta,îi raspund fără să ma gândesc prea mult.
- Eu am, dar nu mai vorbesc cu mine.
Probabil că se aştepta să îl întreb motivul pentru care este departe de copii lui.Evident că nu aveam de gând să o fac.Voiam să fiu singur.
            Vă place viaţa?
Întrebarea sa m-am luat un pic prin surprindere.
            -Cred că da.
            -Ha ha,doar credeţi.Viaţa e frumoasă când o împarţi cu cineva. Singur,nu mai este aşa minunată.Tot ce am vrut de la viaţă a fost să  trăiesc alături de o femeie frumoasă şi simplă. Nu am cerut multe lucruri de la viaţă. Cred că doar fericire şi sănătate.Din păcate pe nici una nu am întâlnit. Dar toate astea ţin de trecut iar acum mă bucur de culorile vieţii,aşa cum nu am facut-o niciodata.
Vorbea cu o durere şi cu o înţelepciune magnifică.
            -Da,aşa este,ii raspund neantent la discuţie.
            -Sper că nu deranjez.
            -Nicidecum, am răspuns imediat cu un sarcasm accentuat în voce.
            -Şi cu toate astea păreţi deranjat de prezenţa mea.
            -Nu sunt deranjat,dar mă tot întrerupeti din citit.
            -Îmi cer scuze.Gata,vă las să lecturaţi.
Nu cred că trec 3 minute şi începe iar.
-Iertaţi-mi impertineţa dar ce anume citiţi?
Oftez şi întorc cartea pentru a putea citi coperta. Nici o reacţie din partea lui. Aşteptam totuşi să spună ceva. Adică omul ăsta a trăncănit atât despre verdele copaciilor,de esenţa vieţii sau mai stiu eu ce a pălăvrăgit el acolo şi acum tace ca mutul. Acum chiar mă enervasem. Începusem să mă uit foarte insistent la el, să îi smulg o reacţie,ceva. Dar nimic.
-Deci?mă intreba surprins că nu i-am răspuns la intrebare.
Îmi ridic uşor privirea şi mă apropii  de el. Probabil se citea mirarea de pe faţa mea. Insist să îl privesc şi dintr-o data simt cu o căldura trupească mă învaluie.Capul îmi zvâcneşte.
Mă uit la el şi nu pot crede,acest om e orb.